5 lucruri interesante despre alimente

MrOferto
Mâncarea este unul dintre cele mai importante elemente din viaţa unui om, având puterea de a face diferenţa dintre un corp bolnav şi unul sănătos. Ambalajele alimentelor pe care le consumăm zilnic conţin denumiri care nu sunt foarte clare pentru toată lumea, iar unele proprietăţi ale alimentelor sunt destul de interesante, însă nu atât de cunoscute precum ar trebui. Aici veţi regăsi 5 lucruri interesante despre alimentele prezente în viaţa fiecărui om.
5 lucruri interesante despre alimente

Ardeiul iute şi mâncărurile picante îţi pot prelungi anii de viaţă

Un studiu realizat în anul 2015 susţine faptul că picanteriile din viaţa noastră pot duce la prelungirea anilor de existenţă. Studiul s-a efectuat pe o perioadă de 7 ani, iar rezultatele au dus la concluzia conform căreia persoanele care au consumat mâncare picantă - în special ardei iute - de două sau mai multe ori pe săptămână, au avut un risc de deces mult mai scăzut. Ardeiul iute reduce riscul de deces din cauza bolilor de inimă sau cancer datorită ingredientului activ pe care îl conţine, numit capsaicina.

(source of info: https://www.bmj.com/content/351/bmj.h3942)

Ciocolata neagră reduce riscurile cardiovasculare (H3)

Cercetătorii au descoperit faptul că ciocolata, blamată pentru cauzarea acneii, a obezităţii şi a tensiunii arteriale crescute, ar avea efecte benefice în ceea ce priveşte bolile cardiovasculare. Studiul a demonstrat că nivelul crescut de consum de ciocolată este asociat cu o diminuare de până la 37% a riscului producerii unei boli cardiovasculare şi o diminuare de 29% în ceea ce priveşte riscul de accident vascular cerebral.

(source of info: https://www.bmj.com/content/343/bmj.d4488 )

Mierea pură are o perioadă de valabilitate extrem de lungă

Există foarte puţine alimente imune la trecerea timpului, printre care se numără orezul, sarea, zahărul şi, bineînţeles, mierea. Datorită concentraţiei de zahăr, a compuşilor antimicrobieni şi a cantităţii extrem de reduse de apă, mierea pură poate fi consumată şi după zeci sau sute de ani. Singura condiţie este ca aceasta să fie depozitată într-un loc destul de răcoros şi ferit de soare, iar recipientul trebuie să fie bine închis.

Lămâile conţin mai mult zahăr decât căpşunele

Lămâia este unul dintre cele mai recomandate fructe atunci când vine vorba de diete şi este cunoscută drept unul dintre cele mai sănătoase alimente, alături de căpşuni. Conform Pharma Synth , pe lângă vitamine şi minerale, o lămâie conţine 70% zahăr, în timp ce o căpşună conţine doar 40%. Motivul pentru care nu simţim zahărul din lămâie se datorează acidului citric, care domină gustul dulce al zahărului şi îl transformă într-o aromă acră.

(source of info: https://pharmasynth.in/health-tips/know-lemons-contain-sugar-strawberries/)

Bomboanele roşii conţin un extract de insecte

Un articol din BBC News dezvăluie faptul că dulciurile de culoare roşie, în compoziţia cărora se foloseşte colorant alimentar, prezintă urme de insecte uscate. Acest lucru se datorează carminului, care este cel mai utilizat colorant alimentar şi care are la bază insecte numite coşenile. Cele mai multe insecte de acest fel (originare din America Latină) se regăsesc în Peru şi sunt folosite la nivel mondial pentru colorarea iaurturilor, plăcintelor de fructe, băuturilor, dulciurilor, dar şi a unor produse cosmetice.

(source of info: https://www.bbc.com/news/business-43786055 )


















Reţete de prăjituri à la bunica »